Acest tutorial va prezinta modalitatea de creere a unui cont de e-mail de tip „POP”. Aceste conturi vor fi create pe domeniul/domeniile respectiv/e.
Se presupune ca sunteti deja logat in cPanel. Daca intampinati probleme in logare, va rugam sa consultati tutorialul „Cum sa ma loghez in cPanel”.
Pe pagina principala de cPanel, derulati in jos pana la sectiunea intitulata „Mail” si faceti click pe icoana „Emails Accounts”. Veti fi redirectionat catre pagina principala pentru „Emails Accounts”.
Daca derulati pagina in jos, veti vedea ca exista deja un cont de e-mail de tip „POP”, listat ca „Default Email Account”. Acesta este contul principal care vine odata cu cel de hosting si reprezinta „catch-all” pentru toate e-mail-urile „un-routed” ale domeniului. Acest cont implicit (default) nu are niciun fel de cota si nu poate fi sters. In acest tutorial veti vedea cum se poate crea un cont nou. Daca aveti mai multe domenii in contul dumneavoastra – (de exemplu, domenii parcate sau domenii add-on), asigurati-va ca il selectati, din lista derulanta, pe cel in cadrul caruia doriti sa creati un cont de e-mail de tip „POP”.
Dupa selectarea domeniului dorit, in casuta „email”, introduceti numele pe care doriti sa il atribuiti contului de e-mail. Puteti alege ce nume doriti: numele dumneavoastra, al angajatilor, al departamentului, etc. Tineti cont ca acest nume trebuie scris intr-un singur cuvant, fara spatii. Introduceti o parola usor de memorat. Reintroduceti parola pentru verificare. Daca parola este prea usoara, nu va fi acceptata de sistem. O parola grea („strong”) este importanta pentru protejarea contului de e-mail impotriva hackerilor.
Acum aveti un e-mail de tipul: ceva@domeniultau(.com, .net, .org, etc). Urmatorul pas este sa va hotarati cat spatiu disponibil din contul dumneavoastra de hosting doriti sa ii atribuiti acestui cont de e-mail. Aveti optiunea de a seta o limita de spatiu, de exemplu un anumit numar de MB, astfel incat, atunci cand acest spatiu este atins, veti primi mesaje de avertizare pentru a il curata. Puteti opta, de asemenea, pentru spatiu nelimitat, insa daca uitati sa il verificati frecvent si sa stergeti ce nu este necesar, riscati sa folositi tot spatiul alocat contului dumneavoastra de hosting. Dupa ce decideti asupra spatiului alocat acestui cont, faceti click pe „Create Account” pentru crearea contului de e-mail de tip „POP”.
Faceti click pe butonul „Go Back” pentru a vedea noua adresa de e-mail creata impreuna cu alte procedee pe care le puteti efectua pe acel cont. Puteti, oricand, schimba parola, modifica cota de spatiu sau chiar sa stergeti contul. Puteti , de asemenea, sa configurati si un client de e-mail (Outlook, Outlook Express, Thunderbird, etc.).
Puteti crea cate conturi de e-mail doriti, iar procedura este aceasi. Va rugam sa tineti cont de faptul ca parolele sunt foarte importante pentru securitatea conturilor dumneavoastra. Faceti click pe linkul „HOME” din coltul stanga sus pentru a va intoarce la pagina principala de cPanel.
Puteti sa iesiti din cPanel prin inchiderea browserului sau folosind butonul de „Logout” din coltul dreapta sus. Daca folositi un computer public, va rugam sa optati INTOTDEAUNA pentru butonul de „Logout” din motive de securitate.