Despre mine

Dacă ai un proiect ambițios, o idee creativă sau o întrebare care te frământă, sunt aici și îți răspund cu mare plăcere oricând.

Salut! Mă numesc Marian Băloi, iar acesta este spațiul meu personal din mediul online. Sunt vocea, mintea și tastatura din spatele acestui site. Prefer ca proiectele mele să vorbească în locul meu, motiv pentru care voi fi „scurt și concis”.

Dacă vrei să continuăm discuția într-un cadru mai relaxat, mă găsești pe Facebook sau pe Instagram.

Viața personală

Sunt căsătorit cu o femeie extraordinară – cea care mi-a oferit echilibru, încredere și dragoste necondiționată. Împreună ne-am dorit un copil, iar Vlad este darul care ne-a completat familia. Alături de ei am învățat ce înseamnă cu adevărat iubirea, răbdarea și recunoștința.

Parcurs profesional
Pasiunea pentru tehnologie a început încă din clasele gimnaziale, când am creat primul meu blog pe platforma blogspot.com. La acea vreme, totul era doar un joc al curiozității – dar s-a transformat rapid într-un interes profund și într-o carieră în domeniul IT.

picture

Educație & Formare

Am absolvit în 2013 Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu, unde am avut șansa de a învăța de la profesori dedicați. Îi sunt recunoscător domnului profesor de informatică, Olaru Valentin, care m-a încurajat, m-a suportat cu întrebări la ore și în afara lor, și m-a motivat să continui pe acest drum.

Am continuat studiile în cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, la Facultatea de Inginerie și Dezvoltare Durabilă, specializarea Automatică și Informatică Aplicată. Aici, sub îndrumarea domnului Lector Universitar, Runceanu Adrian, mi-am consolidat competențele în programare și gândire algoritmică.

Apariții în presă

Pe parcursul activității mele, am avut onoarea să fiu menționat în câteva publicații online, în contextul unor proiecte sau inițiative din domeniul IT.

Mai jos poți găsi două dintre aceste articole, care surprind o parte din parcursul meu profesional și contribuțiile mele în zona digitală:

aparitie1

aparitie2

Servicii & Expertiză

Lucrez constant la diverse proiecte din zona IT și web. Iată câteva dintre activitățile pe care le desfășor cu regularitate:

-> Dezvoltare site-uri de prezentare
-> Creare magazine online (eCommerce)
-> Realizare platforme pentru cursuri online (LMS)
-> Configurare mașini virtuale în VMware ESXi, cu Windows Server 2019/2022/2025
-> Gestionare magazin online www.MacoShop.ro, preluând comenzile, generând AWB-urile și facturile în Smartbill
-> Suport IT la distanță pentru clienții ce folosesc Saga Cloud prin AnyDesk sau UltraViewer
-> Facilitez înregistrarea domeniilor .ro pentru clienți prin platforma ROTLD
-> Mentenanță web pentru clienți, utilizând cPanel/WHM
-> Diagnosticare și remediere probleme IT
-> Instalare software: drivere, Microsoft Office, aplicații diverse
-> Recuperare date pierdute sau șterse definitiv
-> Devirusare și backup de date
-> Curățare internă, schimbare pastă termică și întreținere hardware
-> Înlocuire SSD/HDD pentru laptopuri sau desktopuri
-> Instalare Windows 10 / 11, drivere și pachet software personalizat

Vrei să vezi ce am realizat? Accesează pagina mea de portofoliu:

Gaming & Alte pasiuni

Te regăsești în lumea jocurilor? Și eu. Mă găsești și pe Steam, unde, din când în când, mă relaxez explorând lumi virtuale.

Top 15 jocuri preferate: Tom Clancy’s Ghost Recon: Wildlands, Dying Light, Counter-Strike 1.6, Metro Exodus Enhanced Edition, Days Gone, Infestation: The New Z, GTA V Enhanced, Space Engineers, Euro Truck Simulator 2, Assassin’s Creed Odyssey, Tomb Raider, Just Cause 3, F1® 24, World of Tanks, Need for Speed: Most Wanted.

De ce ofer ajutor

Pentru că știu cum este să cauți răspunsuri și să nu le găsești. Am fost acolo. Am învățat singur, întrebând, căutând, testând și greșind. Așa că, dacă pot economisi timp sau frustrare cuiva, o fac cu drag. Nu-mi este greu să ofer un sfat, o opinie sau o soluție – mai ales atunci când știu cât de valoros poate fi un răspuns sincer la momentul potrivit.

Ce fac în prezent

Activez în domeniul IT cu normă întreagă, într-un mediu corporate, de luni până vineri, între orele 09:00 – 17:00. Pentru mine, fiecare proiect este o combinație armonioasă între logică și creativitate – o îmbinare între structură și estetică.

Dacă ai un proiect, o idee sau o întrebare, îți răspund cu plăcere.

Update pagină – 12.03.2026